Prefacerile din domeniul industrial și comercial au solicitat un interes sporit al autorităților pentru promovarea unui învățământ profesional și pregătirea unor specialiști. De altfel, și cercurile de industriași și comercianți au răspuns solicitării, înființând și susținând dezvoltarea rețelei școlilor profesionale și de ucenici.

Școala industrială a lemnului și fierului a fost deschisă la 2 octombrie1892, în prezența ministrului Comerțului, fiind susținută de către stat și camera industrială [1]. La aceea vreme școala nu avea o clădire proprie, cursurile desfășurându-se în sălile închiriate ale Camerei de Comerț. În primul an cursurile școlii au fost urmate de 20 de elevi. Adunarea generală a orașului a votat în aprilie 1894 donarea unui teren de 2 000 metri pătrați în vederea construirii unei clădiri destinată școlii. Din 1894 devine Școală superioară de meserii. 

În anul 1895, Primăria orașului a construit o clădire foarte frumoasă cu o suprafață de 840 metri pătrați și 4 ateliere, cu o suprafață de 510 metri pătrațiu. Inaugurarea noului edificiu a avut loc în 5 noiembrie 1895. Atelierele școlii au fost dotate cu cele mai moderne mașini ale vremii. Directorul școlii a fost de la înființarea sa, în anul 1892, Aládar Nesnera, până în anul 1912, când acesta a murit. Urmașul său la conducerea instituției a fost Kálmán Reinhart [2]. Clădirea ridicată în stil eclectic are o frumoasă cupolă [3].

În anul 1905 a fost construită, după planurile arhitectului Emil Tabacovici, în stil neoclasic cu elemente în manieră 1900, o somptuoasă sală de festivități pentru Școala de Arte și Meserii [4].

Statul plătea o chirie de 600 fl. până în anul 1928. De la această dată, edificiul a rămas gratuit la dispoziția ministerului, cu condiția să fie păstrată școala cu profilul profesional. Școala a funcționat înainte de 1918 cu IV clase, fiind primiți numai elevi care au împlinit 14 ani, și care au terminat 6 clase normale sau 2 clase ale școlilor secundare.

Statul român a preluat școala la 25 septembrie 1920, fiind numit director Pavel Percea. Școala a rămas în continuare tot cu 4 clase, primind absolvenți de 3-4 clase secundare, până în anul școlar 1921-1922.

În anul 1922, în urma ordinului nr. 17631/1921 a fost introdus încă un an pregătitor, în care se primeau și absolvenți a 4-6 clase primare.

Scopul școlii a fost acela de a conferi elevilor o bună pregătire, atât din punct de vedere practic, cât și teoretic, pentru a deveni lucrători specialiști din rândul cărora fabricile să-și recruteze conducători de echipă, ajutori maiștri, desenatori tehnici etc. Absolvenții școlii care practicau meseriile în care s-au specializat timp de 2-3 ani, dobândeau experiență și cunoștințele necesare pentru a putea deveni meseriași independenți.

Absolvenții primeau o diplomă pe baza căreia dețineau un brevet de muncă, iar după 2 ani de practică, își puteau scoate brevet de meseriaș independent.

Condițiile de admitere la Școala de Arte și Meserii au fost următoarele: vârsta de cel puțin 12 ani, și cel mult 15 ani; să fi absolvit 2 sau3 clase de gimnaziu, iar cursul primar să fie complet. În cazul în care mai rămâneau locuri disponibile, erau primiți și 2-3 absolvenți a 4 clase primare, care dădeau un examen de admitere din limba română, aritmetică și desen. 

În scopul sporirii numărului celor care urmau școlile de meserii, Secretariatul din Cluj al Ministerului Instrucțiunii Publice a acordat burse elevilor proveniți de la sate, în valoare de 41 mii lei pentru 28 de elevi [5]. Bursele în cuantum de 5000 de lei, se ocupau prin concurs la începutul anului școlar.

Școala era dotată cu ateliere, în care se găseau tot felul de mașini unelte și 11 maiștri specialiști, fapt ce presupunea o foarte bună pregătire practică pentru elevi. Corpul didactic a fost compus din 4 ingineri și 4 profesori titrați, care se preocupau ca elevii să primească maximum de cunoștințe teoretice și tehnice necesare.